Au apărut cazuri de COVID-19 la Universitatea de Vest din Timişoara

Au apărut cazuri de COVID-19 la Universitatea de Vest din Timişoara
Au apărut cazuri de COVID-19 la Universitatea de Vest din Timişoara
Publicat: 08/10/2020, 15:03

Secretara unei facultăţi a UVT (Universităţii de Vest Timişoara ) şi două îngrijitoare au fost confirmate cu COVID-19, a declarat Horea Băcanu, purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vest Timişoara.

A fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, scrie Agerpres.

În funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice, DSP va stabili dacă va declara acest spaţiu ca focar activ de COVID”, a precizat Horea Băcanu.

Potrivit Prefecturii Timiş, judeţul a înregistrat un număr mare de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 într-o singură zi, de la 104 persoane raportate marţi, la 142 înregistrate miercuri, dintre care 79 sunt în Timişoara.

„În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.279 de teste. În această dimineaţă, au fost raportate 178 de persoane internate confirmate cu COVID, 21 pe secţia ATI, două cadre medicale au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-a înregistrat un deces. De la începutul pandemiei, s-au numărat 182 de decese”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş, Daniela Fetescu.

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a anunţat că în prezent sunt opt focare COVID-19 active, aflate în supraveghere epidemiologică.

Bilanț coronavirus în România

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

113.112 pacienți au fost declarați vindecați.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 2283 71
2. Arad 3040 68
3. Argeș 5715 49
4. Bacău 5280 150
5. Bihor 3904 65
6. Bistrița-Năsăud 1656 21
7. Botoșani 1835 39
8. Brașov 6634 80
9. Brăila 2591 17
10. Buzău 2968 28
11. Caraș-Severin 1561 25
12. Călărași 943 10
13. Cluj 4065 117
14. Constanța 3470 85
15. Covasna 1380 25
16. Dâmbovița 4427 128
17. Dolj 3311 90
18. Galați 4620 49
19. Giurgiu 1252 14
20. Gorj 2182 33
21. Harghita 1225 49
22. Hunedoara 2630 54
23. Ialomița 1423 36
24. Iași 6115 193
25. Ilfov 3795 71
26. Maramureș 2401 85
27. Mehedinți 1507 8
28. Mureș 2202 66
29. Neamț 3845 75
30. Olt 2102 56
31. Prahova 6511 101
32. Satu Mare 849 31
33. Sălaj 957 43
34. Sibiu 2592 70
35. Suceava 6988 70
36. Teleorman 1695 67
37. Timiș 4626 142
38. Tulcea 1037 26
39. Vaslui 3516 57
40. Vâlcea 2723 95
41. Vrancea 2851 22
42. Mun. București 20855 549
43. 138
 TOTAL 145.700 3.130

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani